[Dar ]Israel va fi salvat în DOMNUL cu o salvare veşnică, voi nu veţi fi ruşinaţi, nici încurcaţi pentru totdeauna şi întotdeauna.
TSK
TSK · Romani 16:7
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Cine carnea mea o mănâncă și bea sângele meu locuiește în mine, și eu în el.
Pe fiecare mlădiță [ce este] în mine neaducând rod, [el] o îndepărtează; și pe fiecare [mlădiță] care aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod.
Salutați pe Ierodion, ruda mea. Salutați pe cei din[ casa] lui Narcis care sunt în Domnul.
Dar datorită lui sunteți voi în Cristos Isus, care este făcut de la Dumnezeu pentru noi înțelepciune și dreptate și sfințire și răscumpărare;
Fiindcă pe cel ce nu a cunoscut păcat, l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuți dreptatea lui Dumnezeu în el.
Și eram necunoscut la față bisericilor din Iudeea care [erau] în Cristos.
Dar de la aceștia, care considerați a fi ceva (orice ar fi fost [ei], pentru mine nu este nicio diferență; Dumnezeu nu are în vedere fața omului), fiindcă aceștia, care considerați [a fi] [ceva,] în discuții nu mi-au adăugat nimic.
Căci în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu are vreo putere, ci o creatură nouă.
Vă salută Aristarh, părtașul meu de închisoare, și Marcu, fiul surorii lui Barnaba (referitor la care ați primit porunci: dacă vine la voi, primiți-l),
Prin aceasta știm că rămânem în el și el în noi, fiindcă ne-a dat din Duhul său.
Eu, Ioan, care de altfel sunt fratele vostru și părtaș în necazul și în împărăția și [în] răbdarea lui Isus Cristos, eram pe insula numită Patmos, din cauza cuvântului lui Dumnezeu și din cauza mărturiei lui Isus Cristos.