De unde să am eu carne să dau la tot acest popor? Căci ei plâng către mine, spunând: Dă-ne carne să mâncăm.
TSK
TSK · Romani 4:20
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și acel domn răspunsese omului lui Dumnezeu și zisese: Și, iată, [dacă] DOMNUL ar face ferestre în cer, ar putea fi acest lucru? Și el a spus: Iată, tu vei vedea aceasta cu ochii tăi, dar nu vei mânca din ea.
Şi capul lui Efraim [este ]Samaria şi capul Samariei [este ]fiul lui Remalia. Dacă nu veţi crede, cu siguranţă nu veţi fi întemeiaţi.
¶ Și, după ce i-am dat dovada de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, mam rugat DOMNULUI, spunând:
Și pe cei care se poartă cu stricăciune împotriva legământului îi va corupe prin lingușiri, dar poporul care cunoaște pe Dumnezeul său va fi tare și va face [lucruri mărețe.]
¶ Astfel spune DOMNUL oştirilor: Să fie tari mâinile voastre, voi care auziţi, în aceste zile, cuvintele acestea prin gura profeţilor, care [erau] în ziua [în care ]temelia casei DOMNULUI oştirilor a fost pusă, ca templul să fie construit.
Iar mulțimile văzând, s-au minunat și au glorificat pe Dumnezeu, care a dat astfel de putere oamenilor.
Și binecuvântată [este] cea care a crezut, pentru că va fi o împlinire a lucrurilor care i-au fost spuse din partea Domnului.
De aceea am plăcere în slăbiciuni, în ocări, în nevoi, în persecuții, în strâmtorări, pentru Cristos; deoarece când sunt slab, atunci sunt tare.
De aceea tu, fiul meu, fii tare în harul care este în Cristos Isus.