TSK

TSK · Ieremia 21:10

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Back to passage

Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii cari locuiesc în mijlocul lor, mănîncă sînge de orice fel, Îmi voi întoarce Faţa împotriva celui ce mănîncă sîngele, şi -l voi nimici din mijlocul poporului său.

Îmi voi întoarce Faţa împotriva voastră, şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga, şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar.

Domnul Îşi întoarce Faţa împotriva celor răi, ca să le şteargă pomenirea de pe pămînt.

atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo, şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pămîntului.``

Haldeii, cari luptă împotriva cetăţii acesteia vor întra, îi vor pune foc, şi o vor arde, împreună cu casele pe acoperişul cărora au adus tămîie lui Baal şi au turnat jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie.

Iată, voi da poruncă, zice Domnul, şi -i voi aduce înapoi împotriva cetăţii acesteia; o vor bate, o vor lua, şi o vor arde cu foc. Şi voi preface cetăţile lui Iuda într'un pustiu fără locuitori.``

Aşa vorbeşte Domnul: ,Cetatea aceasta va fi dată în mîna oştirii împăratului Babilonului, şi o va lua!`

Dar dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mînile Haldeilor, cari o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din mînile lor!``

Haldeii au ars cu foc casa împăratului şi casele poporului, şi au dărîmat zidurile Ierusalimului.

,De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, Îmi întorc Faţa împotriva voastră, ca să vă fac rău, şi să nimicesc pe tot Iuda.

El a ars casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.

Amos 9:4 TSK

De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci săbiei să -i peardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine.