TSK

TSK · Ieremia 25:26

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Back to passage

Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ.

iată, voi trimete să aducă toate popoarele dela miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimete la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvîrşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărîmături vecinice.

,,Iată cuvîntul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra ţării Haldeilor, prin proorocul Ieremia:

,,Ne ruşinam, cînd auzeam ocara; ne ascundeam feţele de ruşine, cînd au venit nişte străini în sfîntul locaş al Casei Domnului.``

Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor.

După aceea, am văzut pogorîndu-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pămîntul s'a luminat de slava lui.