TSK

TSK · Proverbe 2:22

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Back to passage

Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele cîmpului împotriva ta.

Pe acela Domnul nu -l va ierta. Ci atunci mînia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemurile scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de subt ceruri.

Saul a murit, pentrucă s'a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvînt nu l -a păzit, şi pentrucă a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.

Iov 21:30 TSK

Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruţat, şi în ziua mîniei, el scapă.

Căci cei binecuvîntaţi de Domnul stăpînesc ţara, dar cei blestemaţi de El sînt nimiciţi.

Uită-te bine la cel fără prihană, şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.

,,Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.``

Domnul păzeşte pe toţi cei ce -L iubesc, şi nimiceşte pe toţi cei răi.

Cel neprihănit nu se va clătina niciodată, dar cei răi nu vor locui în ţară. -