Eu voi împietri inima lui Faraon, şi Îmi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului.
TSK
TSK · Proverbe 21:1
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui:
Au prăznuit cu bucurie şapte zile sărbătoarea azimilor, căci Domnul îi înveselise, făcînd pe împăratul Asiriei să -i sprijinească în lucrarea Casei lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
Ah! Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău, şi la rugăciunea robilor Tăi, cari vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbîndă robului Tău, şi fă -l să capete trecere înaintea omului acestuia!`` Pe atunci eram paharnicul împăratului.
şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lîngă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui.`` Împăratul mi -a dat aceste scrisori, căci mîna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
Ai făcut să ţîşnească izvoare în pîraie, ai uscat rîuri, cari nu seacă.
Acestora le -a schimbat inima, pînă acolo că au urît pe poporul Lui, şi s'au purtat mişeleşte cu robii Săi.
Marea a văzut lucrul acesta şi a fugit, Iordanul s'a întors înapoi:
Planurile pe cari le face inima atîrnă de om, dar răspunsul pe care -l dă gura vine dela Domnul. -
Domnu îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? -
Eu zic adîncului: ,Usucă-te, şi îţi voi seca rîurile.`
Toţi locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să -I zică:,, Ce faci?``
Al treilea a vărsat potirul lui în rîuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s'au făcut sînge.