Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia, şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!``
TSK
TSK · Proverbe 29:26
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim,
,,Du-te, strînge pe toţi Iudeii cari se află în Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mîncaţi nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să per, voi peri.``
A Ta, Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.
Mînia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s'o potolească. -
Omul darnic are mulţi linguşitori, şi toţi sînt prieteni cu cel ce dă daruri. -
Inima împăratului este ca un rîu de apă în mîna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea. -
Şi Eu Mă gîndeam: ,Degeaba am muncit, în zădar şi fără folos Mi-am istovit puterea.` Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.
Căci n'am nimic împotriva mea; totuş nu pentru aceasta sînt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.