Mai marelui muzician, „Maschil,” [Un psalm] al lui David, când Doeg edomitul a venit și a anunțat pe Saul și i-a spus: David a venit la casa lui Ahimelec. De ce te fălești în ticăloșie, viteazule? Bunătatea lui Dumnezeu [dăinuiește] continuu.
TSK
TSK · 2 Petru 2:18
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Astfel, cu gura voastră v-ați fălit împotriva mea și v-ați înmulțit cuvintele împotriva mea; eu [le-]am auzit.
Și împăratul va face conform voinței lui; și se va înălța și se va preamări deasupra fiecărui dumnezeu și va vorbi lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor și va prospera până când indignarea se va împlini; fiindcă ceea ce este hotărât va fi făcut.
Și un anume bărbat, numit Simon, era dinainte în cetate folosind vrăjitorie și fermecând oamenii Samariei, spunând că el însuși este cineva mare;
Care se opune și se înalță pe sine însuși peste tot ce este numit Dumnezeu sau lucru [ce este demn] de închinare; așa că el, ca Dumnezeu, șade în templul lui Dumnezeu, arătându-se pe sine însuși că este Dumnezeu.
Prin care ne sunt dăruite cele mai mari și prețioase promisiuni, ca prin acestea să deveniți părtași naturii dumnezeiești, ați scăpat de putreziciunea [care este] în lume prin poftă.
Valuri furioase ale mării, înspumându-şi propria ruşine; stele rătăcitoare, cărora negrul întunericului le este rezervat pentru totdeauna.
Și i-a fost dată o gură [care] vorbea lucruri mari și blasfemii; și i-a fost dată putere să continue patruzeci și două de luni.