Când vei fi în necaz şi toate aceste lucruri vor fi venit asupra ta, în zilele de pe urmă, dacă te întorci la DOMNUL Dumnezeul tău şi vei face ce porunceşte vocea lui;
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 9:35
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Și peste cirezile care au păscut în Saron [a fost ]Șitrai saronitul; și peste cirezile [care erau ]în văi [a fost ]Șafat, fiul lui Adlai;
Poporul tău [va fi] binevoitor în ziua puterii tale; în frumusețile sfințeniei din pântecele dimineții, tu ai roua tinereții tale.
Pământul jeleşte [şi ]tânjeşte; Libanul este ruşinat şi retezat; Saronul este ca un pustiu; şi Basanul şi Carmelul [îşi] scutură [fructele].
Şi Saronul va fi un staul pentru turme şi valea lui Acor un loc pentru vite să se întindă, pentru poporul ce m-a căutat.
Să ne cercetăm și să ne încercăm căile noastre și să ne întoarcem la DOMNUL.
Luaţi cu voi cuvinte şi întoarceţi-vă la DOMNUL; spuneţi-i: Înlătură toată nelegiuirea şi primeşte-[ne] cu har; astfel vom aduce din nou viţeii buzelor noastre.
Și pe mulți dintre copiii lui Israel [îi] va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.
¶ Și prin mâinile apostolilor s-au făcut multe semne și minuni în popor; (și toți erau cu un gând în porticul lui Solomon.
Și [aceasta] a fost cunoscută prin întreaga Iafo; și mulți au crezut în Domnul.
De aceea concluzia mea este, să nu îi chinuim pe aceia care dintre neamuri se întorc la Dumnezeu;
Astfel cuvântul lui Dumnezeu a crescut cu putere și a învins.
Cu toate acestea, când se va întoarce la Domnul, vălul va fi înlăturat.