Fiindcă i-am spus că voi judeca pentru totdeauna casa lui pentru nelegiuirea pe care o știe, deoarece fiii săi s-au făcut nemernici și el nu i-a oprit.
TSK
TSK · Daniel 11:21
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Și astfel făcea Absalom la tot Israelul care venea la împărat pentru judecată; astfel Absalom a furat inimile bărbaților lui Israel.
În ochii lui un nemernic este disprețuit, dar onorează pe cei ce se tem de DOMNUL. [Cel ce] jură spre [propria lui] vătămare și nu schimbă [jurământul].
Nemernicul nu va mai fi numit darnic, nici [despre ]zgârcit nu se va spune că [este ]mărinimos.
Și din unul dintre ele a ieșit un corn mic, care a crescut foarte mare, spre sud și spre est și spre [țara ]plăcută.
Și prin politica sa de asemenea va face viclenia să prospere în mâna sa; și [se] va preamări în inima sa și prin pace va nimici pe mulți; el de asemenea se va ridica împotriva Prințului prinților; dar va fi frânt fără mână.
Atunci se va ridica în locul lui un ridicător de taxe [în ]gloria împărăției, dar în puține zile va fi nimicit, nici în mânie, nici în bătălie.
Și după ce vor cădea, vor fi ajutați cu un mic ajutor; dar mulți se vor lipi de ei cu lingușiri.