Că triumfarea celui stricat [este] scurtă și bucuria fățarnicului [este doar] pentru un moment?
TSK
TSK · Daniel 11:4
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Cu siguranță fiecare umblă într-un spectacol deșert, cu siguranță ei sunt neliniștiți în zadar; el îngrămădește [bogății] și nu știe cine le va strânge.
Până când am intrat în sanctuarul lui Dumnezeu: [atunci] am înțeles sfârșitul lor.
Este unul [singur] și nu [este] un al doilea; da, el nu are nici copil, nici frate, totuși nu [este] sfârșit la toată munca lui, nici nu se satură ochiul lui cu bogății, nici nu [spune]: Pentru cine muncesc eu și îmi văduvesc sufletul de bine? Aceasta [este] de asemenea deșertăciune, da, [este] osteneală grea.
Dar dacă nu vor asculta de [mine], voi smulge în întregime și voi nimici acea națiune, spune DOMNUL.
Și toată valea trupurilor moarte și a cenușii și toate câmpurile până la pârâul Chedron, până la colțul porții cailor spre est, [vor fi] sfinte pentru DOMNUL: aceasta nu va mai fi smulsă, nici nu vor mai fi dărâmate pentru totdeauna.
Daniel a vorbit și a spus: Am văzut în viziunea mea în noapte și, iată, cele patru vânturi ale cerului s-au luptat pe marea cea mare.
Am privit cu atenție coarnele și, iată, a ieșit printre ele un alt corn mic, înaintea căruia erau trei dintre primele coarne smulse de la rădăcini; și, iată, în acest corn [erau ]ochi ca ochii omului și o gură vorbind lucruri mari.
Și acesta fiind rupt, patru s-au ridicat în locul lui, patru împărății se vor ridica din națiune, dar nu în puterea lui.
Dar Dumnezeu i-a spus: Nebunule, în această noapte ți se va cere sufletul de la tine; și cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?