Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
TSK
TSK · Daniel 4:25
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Ca să știe că tu, singurul al cărui nume [este] IEHOVA, [ești] cel preaînalt peste tot pământul.
Eu am făcut pământul, pe omul și pe animalul care [sunt] pe pământ, prin marea mea putere și prin brațul meu întins și l-am dat cui mi s-a părut cuvenit mie.
Acest lucru [este ]prin hotărârea paznicilor și cererea prin cuvântul celor sfinți, pentru a cunoaște cei vii că cel Preaînalt domnește în împărăția oamenilor și o dă oricui voiește și așează peste ea pe cei mai josnici dintre oameni.
Și a fost alungat dintre fiii oamenilor; și inima lui a fost făcută ca a fiarelor și locuința lui [a fost ]cu măgarii sălbatici; l-au hrănit cu iarbă ca pe boi și trupul i-a fost udat cu roua cerului; până când a cunoscut că Dumnezeul cel preaînalt a domnit în împărăția oamenilor și [că] rânduiește peste ea pe oricine voiește.