Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul lui şi îi va fi pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veşnic, Prinţul Păcii.
TSK
TSK · Daniel 8:15
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Am văzut în viziunile nopții și, iată, [unul ]ca Fiul omului a venit cu norii cerului și a venit la Bătrânul de zile și l-au adus aproape, înaintea lui.
Aici [este ]sfârșitul acestui lucru. Cât despre mine, Daniel, gândurile mele m-au tulburat mult și înfățișarea mea s-a schimbat în mine; dar am ținut acest lucru în inima mea.
Și, iată, [unul ]ca asemănarea fiilor oamenilor mi-a atins buzele; atunci mi-am deschis gura și am vorbit și i-am spus celui ce stătea înaintea mea: Domnul meu, prin viziune întristările mele s-au întors asupra mea și nu am păstrat tărie [în mine].
Și am auzit, dar nu am înțeles; atunci am spus: Domnul meu, care [va fi ]sfârșitul acestora?
Atunci Isus a dat drumul mulțimii și a intrat în casă; și discipolii lui au venit la el, spunând: Explică-ne parabola neghinelor din câmp.
Și atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului; și atunci, toate semințiile pământului vor jeli și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și mare glorie;
¶ Dar când veți vedea urâciunea pustiirii, spusă prin Daniel, profetul, stând în picioare unde nu ar trebui (cine citește să înțeleagă), atunci cei din Iudeea să fugă în munți.
Și în mijlocul celor șapte sfeșnice [era] [cineva] asemănător Fiului Omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur.