Şi Iacob a privit înfăţişarea lui Laban şi, iată, aceasta nu mai [era] faţă de el ca înainte.
TSK
TSK · Geneza 4:5
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Şi s-a întâmplat, când stăpânul lui a auzit cuvintele soţiei sale, pe care ea i le-a vorbit, spunând: Astfel mi-a făcut servitorul tău; că furia lui s-a aprins.
Căci furia omoară pe nebun și invidia ucide pe cel prost.
Să își amintească toate ofrandele tale și să îți primească sacrificiul ars. Selah.
¶ Din nou, am luat în considerare toată osteneala și fiecare lucrare dreaptă, pentru aceasta un om este invidiat de aproapele său. Aceasta [este] de asemenea deșertăciune și chinuire a duhului.
Nu îmi este legiuit să fac ce voiesc cu ce este al meu? Este ochiul tău rău pentru că eu sunt bun?
Dar când iudeii au văzut mulțimile, s-au umplut de invidie și vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, contrazicând și blasfemiind.