Şi se va întâmpla, în acea zi, [că ]Domnul îşi va întinde mâna din nou, a doua oară, pentru a recupera rămăşiţa poporului său, care va fi rămas, din Asiria şi din Egipt şi din Patros şi din Cuş şi din Elam şi din Şinar şi din Hamat şi din insulele mării.
TSK
TSK · Isaia 65:9
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Şi poporul meu va locui într-o locuinţă paşnică şi în case sigure şi în locuri de odihnă liniştite;
Poporul tău de asemenea, [ei] toţi [vor fi ]drepţi, vor moşteni ţara pentru totdeauna, lăstarul sădirii mele, lucrarea mâinilor mele, ca eu să fiu glorificat.
Nu vor construi şi un altul să locuiască; nu vor sădi şi un altul să mănânce, căci precum zilele unui arbore [sunt ]zilele poporului meu şi aleşii mei se vor bucura mult de lucrarea mâinilor lor.
¶ Pentru că astfel spune DOMNUL: Lui David nu îi va lipsi niciodată un bărbat să șadă pe tronul casei lui Israel;
Da, voi face pe oameni să umble pe voi, poporul meu Israel; și ei te vor avea în stăpânire și tu vei fi moștenirea lor și nu îi vei mai văduvi, de acum înainte, [de oameni].
Și spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, voi lua pe copiii lui Israel dintre păgânii unde au mers și îi voi aduna din fiecare parte și îi voi aduce în propria lor țară;
¶ În acea zi voi ridica tabernacolul căzut al lui David și îi voi închide spărturile; și îi voi ridica ruinele și îl voi zidi ca în zilele din vechime;
În acel timp vă voi aduce [din nou], la timpul în care vă adun, fiindcă vă voi face un nume şi o laudă printre toate popoarele pământului, când vă voi aduce înapoi din captivitate înaintea ochilor voştri, spune DOMNUL.
Și dacă acele zile nu ar fi scurtate, [nici][o] făptură nu ar fi salvată; dar acele zile vor fi scurtate din cauza celor aleși.
Referitor la evanghelie, [sunt] dușmani din cauza voastră, dar referitor la alegere, [sunt] preaiubiți din cauza părinților.