TSK

TSK · Ioan 1:41

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage

Împărații pământului se ridică și conducătorii țin sfat împreună împotriva DOMNULUI și împotriva unsului său, [spunând]:

Am găsit pe David, servitorul meu; cu untdelemnul meu sfânt l-am uns,

Şi duhul DOMNULUI se va odihni peste el, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duh de sfătuire şi de putere, duhul cunoaşterii şi al temerii de DOMNUL;

Să știi de aceea și să înțelegi, [că ]de la ieșirea poruncii de a restaura și de a construi Ierusalimul până la Mesia Prințul [vor fi ]șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; strada va fi construită din nou și zidul, chiar în timpuri de necaz.

Luca 2:38 TSK

Și, venind ea în acel moment, a adus mulțumiri la fel Domnului și a vorbit despre el tuturor celor ce așteptau răscumpărarea în Ierusalim.

Ioan 1:36 TSK

Și, privind pe Isus umblând, spune: Iată, Mielul lui Dumnezeu.

Ioan 4:25 TSK

Femeia i-a spus: Știu că vine Mesia, care se numește Cristos; când va veni el, ne va spune toate lucrurile.

Căci cu adevărat, împotriva sfântului tău copil Isus, pe care l-ai uns, s-au adunat împreună deopotrivă Irod și Pontius Pilat cu neamurile și poporul lui Israel,

Ce am văzut și am auzit vă anunțăm, pentru ca și voi să aveți părtășie cu noi; și părtășia noastră [este] într-adevăr cu Tatăl și cu Fiul său, Isus Cristos.