Păstrând milă pentru mii, iertând nelegiuire și fărădelege și păcat și în niciun fel nu va cruța [pe vinovat]; pedepsind nelegiuirea părinților peste copii și peste copiii copiilor, până la a treia și a patra [generație].
TSK
TSK · Levitic 26:39
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Să nu te prosterni înaintea lor, nici să nu le serveşti, pentru că eu, DOMNUL Dumnezeul tău, [sunt] un Dumnezeu gelos, pedepsind nelegiuirea părinţilor peste copii până la a treia şi a patra [generaţie ]a celor care mă urăsc,
Şi printre aceste naţiuni nu vei avea linişte, nici talpa piciorului tău nu va avea odihnă, ci DOMNUL îţi va da acolo o inimă cutremurată şi ochi care se topesc şi tristeţe a minţii,
Astfel spune DOMNUL: Iată, voi aduce răul peste acest loc și peste locuitorii lui, toate blestemele care sunt scrise în cartea pe care au citit-o înaintea împăratului lui Iuda;
Dar [dacă] vă întoarceți la mine și păziți poruncile mele și le faceți; chiar dacă ar fi dintre voi aruncați până la marginea cea mai îndepărtată a cerului, [totuși] îi voi aduna de acolo și îi voi aduce în locul pe care l-am ales pentru a pune numele meu acolo.
Noi zăcem în rușinea noastră și ocara noastră ne acoperă, pentru că am păcătuit împotriva DOMNULUI Dumnezeul nostru, noi și părinții noștri, din tinerețea noastră și până în această zi și nu am ascultat de vocea DOMNULUI Dumnezeul nostru.
În acele zile ei nu vor mai spune: Părinții au mâncat aguridă și dinții copiilor s-au strepezit.
Ca să le lipsească pâine și apă și să fie înmărmuriți unii cu alții și să fie mistuiți pentru nelegiuirea lor.
Ce înseamnă [aceasta], că voi folosiți acest proverb referitor la țara lui Israel, spunând: Părinții au mâncat aguridă și dinții copiilor s-au strepezit?
Și acolo vă veți aminti de căile voastre și de toate facerile voastre cu care v-ați pângărit; și vă veți detesta înaintea ochilor voștri pentru toate relele voastre pe care le-ați făcut.
¶ De aceea, tu fiu al omului, vorbește casei lui Israel: Astfel să vorbiți, spunând: Dacă fărădelegile noastre și păcatele noastre [sunt] asupra noastră și noi lâncezim în ele; cum să trăim atunci?
Voi merge [şi] mă voi întoarce la locul meu, până ei îşi vor recunoaşte poticnirea şi vor căuta faţa mea; în nenorocirea lor mă vor căuta devreme.
Ca să vină asupra voastră tot sângele drept vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-ați ucis între templu și altar.