Că DOMNUL a trimis un profet la copiii lui Israel, care le-a spus: Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Eu v-am adus din Egipt și v-am scos din casa robiei;
TSK
TSK · Luca 20:10
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Totuși, DOMNUL a mărturisit împotriva lui Israel și împotriva lui Iuda prin toți profeții [și prin ]toți văzătorii, spunând: Întoarceți-vă de la căile voastre rele și țineți poruncile mele [și] statutele mele, conform cu toată legea pe care am poruncit-o părinților voștri și pe care v-am trimis-o prin servitorii mei, profeții.
Atunci Asa s-a înfuriat pe văzător și l-a pus în casa butucilor, fiindcă [era ]înfuriat pe el din cauza acestui [lucru. ]Și Asa a oprimat [câțiva ]oameni în același timp.
Și DOMNUL Dumnezeul părinților lor a trimis la ei prin mesagerii lui, ridicându-i devreme și trimițându-[i], deoarece a avut milă de poporul său și de locuința lui,
Totuși mulți ani i-ai răbdat și ai mărturisit împotriva lor prin duhul tău în profeții tăi; totuși ei au refuzat să își plece urechea; de aceea i-ai dat în mâna popoarelor țărilor.
În zadar am lovit pe copiii voștri; nu au acceptat nicio disciplinare; propria voastră sabie i-a mâncat pe profeții voștri ca un leu nimicitor.
Atunci Pașhur l-a lovit pe Ieremia, profetul, și l-a pus în butucii care [erau] la poarta înaltă a lui Beniamin, care [era ]lângă casa DOMNULUI.
Astfel spune DOMNUL: Stai în picioare în curtea casei DOMNULUI și vorbește tuturor cetăților lui Iuda care vin să se închine în casa DOMNULUI, toate cuvintele pe care ți le poruncesc să le vorbești lor; să nu scazi niciun cuvânt;
DOMNUL te-a făcut pe tine preot în locul lui Iehoiada preotul ca voi să fiți ofițeri în[ ]casa DOMNULUI, pentru orice om [care este] nebun și se face pe sine însuși profet, ca să îl pui în închisoare și în butuci.
Și prinții au fost furioși pe Ieremia și l-au lovit și l-au pus în închisoare, în casa lui Ionatan, scribul, pentru că făcuseră din ea închisoarea.
Totuși eu am trimis la voi pe toți servitorii mei profeții, ridicându-mă devreme și trimițându-[i], spunând: Oh, nu faceți acest lucru scârbos, pe care eu îl urăsc.
De aceea spune-le: Astfel spune DOMNUL oştirilor: Întoarceţi-vă la mine, spune DOMNUL oştirilor şi eu mă voi întoarce la voi, spune DOMNUL oştirilor.
Și când anotimpul roadelor s-a apropiat, a trimis pe robii săi la viticultori, ca să primească din roadele acesteia.
Vai vouă! Pentru că zidiți mormintele profeților, iar părinții voștri i-au ucis.
Nu voi m-ați ales, ci eu v-am ales și v-am rânduit ca voi să mergeți și să aduceți rod și rodul vostru să rămână; pentru ca orice veți cere de la Tatăl în numele meu, să vă dea.