Și i-au spus lui Moise: Vorbește tu cu noi și vom asculta, dar să nu vorbească Dumnezeu cu noi, ca nu cumva să murim.
TSK
TSK · Luca 5:8
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Și oamenii din Bet-Șemeș au spus: Cine este în stare să stea înaintea acestui sfânt DOMN Dumnezeu? Și la cine să se urce de la noi?
Şi ea i-a spus lui Ilie: Ce am eu a face[ ]cu tine, o tu, om al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să aduci în amintire păcatul meu şi să ucizi pe fiul meu?
Am auzit de tine prin auzul urechii, dar acum ochiul meu te vede.
Și, iată, [unul ]ca asemănarea fiilor oamenilor mi-a atins buzele; atunci mi-am deschis gura și am vorbit și i-am spus celui ce stătea înaintea mea: Domnul meu, prin viziune întristările mele s-au întors asupra mea și nu am păstrat tărie [în mine].
Și centurionul răspunzând a zis: Doamne, nu sunt demn să intri sub acoperișul meu, ci spune numai un cuvânt și servitorul meu va fi vindecat.
Atunci Maria, când a ajuns unde era Isus, l-a văzut [și] a căzut la picioarele lui, spunându-i: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.
Căci acum vedem întunecat, [ca] într-o oglindă; dar atunci față în față; acum știu în parte, dar atunci voi cunoaște așa cum sunt și eu cunoscut.
Și eu, Ioan, am văzut acestea și [le-]am auzit. Și când am auzit și am văzut, am căzut jos să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.