TSK

TSK · Matei 2:6

Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.

Back to passage

Sceptrul nu se va depărta de la Iuda, nici legiuitor dintre picioarele lui, până ce Şilo vine; şi la el [va fi] adunarea poporului.

Și odinioară, când Saul era împărat peste noi, tu erai cel care conduceai afară și aduceai înăuntru pe Israel; și DOMNUL ți-a spus: Tu vei paște poporul meu Israel și tu vei fi o căpetenie peste Israel.

Căci Iuda a avut întâietate între frații săi și din el [a venit ]mai marele conducător; dar dreptul de naștere [a fost ]al lui Iosif);

De la a urma oile care alăptau l-a adus să pască pe Iacob, poporul lui, și pe Israel, moștenirea lui.

Îşi va paşte turma ca un păstor, el va aduna mieii cu braţul său şi [îi] va purta în sânul său [şi][ ]va conduce uşurel pe cele ce alăptează.

Și voi ridica un [singur] păstor peste ele și el le va paște, servitorul meu David; el le va paște și va fi păstorul lor.

Mica 5:2 TSK

Dar tu, Betleeme Efrata, [deși] ești mică între miile lui Iuda, [totuși ]din tine îmi va ieși cel [care] va fi conducător peste Israel, a cărui ieșiri [au fost] din vechime, din veșnicie.

Și Isus a venit și le-a vorbit, spunând: Toată puterea îmi este dată în cer și pe pământ.

I-a spus din nou a doua oară: Simone, [fiul] lui Iona, mă iubești? El i-a spus: Da, Doamne; știi că te iubesc. El i-a spus: Paște oile mele.

Și el este capul trupului, al bisericii; [el], care este începutul, întâiul-născut dintre morți, ca în toate să aibă întâietatea.

¶ Și al șaptelea înger a trâmbițat; și au fost în cer voci tari, spunând: Împărățiile acestei lumi au devenit ale Domnului nostru și ale Cristosului său; și el va domni pentru totdeauna și întotdeauna.