Să nu iei aminte domnul meu, te rog, la acest om al lui Belial, [adică ]la Nabal, pentru că precum îi [este] numele, tot astfel este [și] el; Nabal [este] numele lui și prostie [este] în el; dar eu, roaba ta, nu am văzut pe tinerii domnului meu, pe care i-ai trimis.
TSK
TSK · Proverbe 29:7
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Dacă am disprețuit cauza servitorului meu sau a servitoarei mele, când s-au certat cu mine;
Voi fi vesel și mă voi bucura în mila ta, fiindcă ai luat aminte la tulburarea mea; miai cunoscut sufletul[ chiar] în nenorociri.
Pentru că va elibera pe cel nevoiaș când strigă, pe cel sărac de asemenea și pe [cel] ce nu are ajutor.
Deschide-ți gura pentru cel mut în cauza tuturor acelora ce sunt rânduiți pentru nimicire.
Vei domni tu, pentru că te închizi în cedru? Nu a mâncat și a băut tatăl tău și nu a făcut el judecată și dreptate? [Și ]apoi i-a [fost ]bine?
Poporul țării a lucrat cu oprimare și a practicat hoția și au chinuit pe cel sărac și pe cel nevoiaș; da, ei au oprimat pe străin pe nedrept.
Fraților, chiar dacă un om ar fi prins în vreo greșeală, voi care sunteți spirituali, îndreptați-l pe unul ca acesta în duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii și tu ispitit.