1 Imparati 6:37
TSK
În anul al patrulea, în luna Ziv, s'au pus temeliile casei Domnului;
TSK
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
În anul al patrulea, în luna Ziv, s'au pus temeliile casei Domnului;
După douăzeci de ani Solomon zidise cele două case, Casa Domnului şi casa împăratului.
toate cetăţile slujindu -i ca magazii şi fiind ale lui, cetăţile pentru cară, cetăţile pentru călărime, şi tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban, şi în toată ţara peste care împărăţea.
Cînd a isprăvit Solomon Casa Domnului şi casa împăratului, şi a izbutit în tot ce-şi pusese de gînd să facă în Casa Domnului şi în casa împăratului,
Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii;
Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.