TSK

TSK · 1 Samuel 13:4

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: ,,Voi m'aţi nenorocit, făcîndu-mă urît locuitorilor ţării, Cananiţilor şi Feresiţilor. N'am supt porunca mea decît un mic număr de oameni; ei se vor strînge împotriva mea, mă vor bate, şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.``

Exod 5:21 TSK

Şi le-au zis: ,,Să vă vadă Domnul, şi să judece! Voi ne-aţi făcut urîţi lui Faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mînă ca să ne omoare.``

Apoi să te pogori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi pogorî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, pînă voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.``

Achiş se încredea în David, şi zicea: ,,S'a făcut urît poporului său Israel, şi va rămînea în slujba mea pe vecie.``

Am nimicit cu desăvîrşire pe cei trei păstori într'o lună: sufletul Meu nu -i mai răbda, şi se scîrbise şi sufletul lor de Mine.