TSK

TSK · 1 Samuel 2:24

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentrucă nesocoteau darurile Domnului.

Şi el i -a zis: ,,Şi eu sînt prooroc ca tine; şi un înger mi -a vorbit din partea Domnului, şi mi -a zis: ,Adu -l acasă cu tine ca să mănînce pîne şi să bea apă.`` Îl minţea.

Totuş Iehu n'a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului, Dumnezeul lui Israel; şi nu s'a abătut de la păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel.

Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!

în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Sîntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul;

Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrînări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.

Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor.