TSK

TSK · 1 Samuel 6:19

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Domnul a zis lui Moise: ,,Pogoară-te şi porunceşte poporului cu totdinadinsul să nu dea busna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei.

Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămîie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li -l poruncise.

Iată slujbele fiilor lui Chehat, în cortul întîlnirii: ele privesc Locul prea sfînt.

,,Să nu cumva să puneţi neamul familiilor Chehatiţilor în primejdie să fie nimicit din mijlocul Leviţilor.

Lucrurile ascunse sînt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sînt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia.

Cînd au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mîna să apuce chivotul, pentru că boii erau să -l răstoarne.

Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr'o smerenie şi închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le -a văzut, umflat de o mîndrie deşartă, prin gîndurile firii lui pămînteşti,