Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe cari le-au săvîrşit faţă de Mine, şi împotrivirea cu care Mi s'au împotrivit, păcate din pricina cărora
TSK
TSK · 2 Cronici 32:26
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
,,Ai văzut cum s'a smerit Ahab înaintea Mea? Pentrucă s'a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui; ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!``
,Pentrucă ţi s'a mişcat inima, pentrucă te-ai smerit înaintea Domnului cînd ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentrucă ţi-ai sfîşiat hainele, şi ai plîns înaintea Mea, şi Eu am auzit, -zice Domnul. -
Cînd a fost la strîmtoare, s'a rugat Domnului, Dumnezeului lui, şi s'a smerit adînc înaintea Dumnezeului părinţilor săi.
Şi nu s'a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său Manase, căci Amon s'a făcut din ce în ce mai vinovat.
Iată, te voi strînge lîngă părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormîntul tău şi nu vei vedea cu ochii tăi toate nenorocirile pe cari le voi trimete peste locul acesta şi peste locuitorii lui.`` Ei au adus împăratului răspunsul acesta.
,,Mica din Moreşet proorocea pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi spunea întregului popor al lui Iuda: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Casei Domnului o înălţime acoperită cu păduri.`
Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.