Solomon s'a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregei adunări a lui Israel. Şi -a întins mînile spre cer,
TSK
TSK · 2 Cronici 4:1
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de mulţămire pe altarul pe care -l zidise Domnului, şi ardea tămîie pe cel care era înaintea Domnului. Şi a isprăvit astfel casa.
Tot acolo se afla, înaintea cortului Domnului, altarul de aramă pe care -l făcuse Beţalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur.
Atunci Solomon a adus arderi de tot Domnului pe altarul Domnului, pe care -l zidise înaintea pridvorului.
S'au dus apoi la împăratul Ezechia, şi au zis: ,,Am curăţit toată Casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, şi masa pînilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei.
Vatra altarului avea o lungime de doisprezece coţi, o lăţime de doisprezece coţi, şi cu cele patru laturi ale lui făcea un patrat.