Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe cari le-au săvîrşit faţă de Mine, şi împotrivirea cu care Mi s'au împotrivit, păcate din pricina cărora
TSK
TSK · 2 Cronici 7:14
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă -L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
ascultă -i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău Israel, învaţă -i calea cea bună în care trebuie să meargă, şi trimete ploaie pe pămîntul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
dacă îşi vor veni în fire în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine, şi Îţi vor face cereri în ţara robiei lor, şi vor zice: ,Am păcătuit, am săvîrşit fărădelegi, am făcut rău!`
Iuda s'a adunat să cheme pe Domnul, şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul.
Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui, şi cuvintele proorocilor, cari i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sînt scrise în faptele împăraţilor lui Israel.
Ai cutremurat pămîntul, l-ai despicat; drege -i spărturile, căci se clatină!
Eu n'am vorbit în ascuns, într'un colţ întunecos al pămîntului. Eu n'am zis seminţei lui Iacov: ,Căutaţi-Mă în zădar!` Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.``
,,Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, cari se vor întoarce dela păcatele lor, zice Domnul.
Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este niciun doftor acolo? Pentruce nu se face dar vindecarea fiicei poporului meu?`` -
Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca, şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.
,,Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s'a vindecat! Părăsiţi -l, şi haidem fiecare în ţara noastră, căci pedeapsa lui a ajuns pînă la ceruri, şi se înalţă pînă la nori.``
Dar dacă cel rău se întoarce dela răutatea lui şi face ce este drept şi bine, îşi va păstra sufletul viu.
Şi tu, fiul omului, spune copiilor poporului tău: ,Neprihănirea celui neprihănit nu -l va mîntui în ziua fărădelegii lui, şi cel rău nu va cădea lovit de răutatea lui, în ziua cînd se va întoarce dela ea, după cum nici cel neprihănit nu va putea să trăiască prin neprihănirea lui în ziua cînd va săvîrşi o fărădelege.
Simţiţi-vă ticăloşia; tînguiţi-vă şi plîngeţi! Rîsul vostru să se prefacă în tînguire, şi bucuria voastră în întristare: