Moise le -a dat porunca aceasta: ,,La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea corturilor,
TSK
TSK · 2 Imparati 23:2
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
,,Luaţi cartea aceasta a legii, şi puneţi -o lîngă chivotul legămîntului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta.
după ce luaseră prinşi pe femei şi pe tot cei ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorîseră pe nimeni, dar luaseră totul şi plecaseră.
Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: ,,Am găsit cartea legii în Casa Domnului.`` Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit -o.
Ei au învăţat pe oameni în Iuda, avînd cu ei cartea legii Domnului. Au străbătut toate cetăţile lui Iuda, şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului.
Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu, şi -i arătau înţelesul, ca să -i facă să înţeleagă ce citiseră.
În vremea aceea, s'a cetit în faţa poporului în cartea lui Moise, şi s'a găsit scris că Amonitul şi Moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,
cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
Dar, mulţămită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă pînă în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic dela ce au spus proorocii şi Moise că are să se întîmple;