Voi, negreşit, v'aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.
TSK
TSK · 2 Imparati 24:3
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Vă voi împrăştia printre neamuri, şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămînea pustii.
După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească; şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpînire.
Şi după cum toate cuvintele bune, pe cari vi le spusese Domnul, Dumnezeul vostru, s'au împlinit pentru voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele, pînă vă va nimici de pe faţa acestei ţări bune pe care v'a dat -o Domnul, Dumnezeul vostru.
Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i -a smerit, i -a dat în mînile jăfuitorilor, şi a sfîrşit prin a -i izgoni dinaintea Feţei Lui.
De altfel, oare fără voia Domnului m'am suit eu împotriva acestui loc, ca să -l nimicesc? Domnul mi -a zis: ,,Suie-te împotriva ţării acesteia, şi nimiceşte -o.``
Manase a vărsat deasemenea mult sînge nevinovat, pînă acolo încît a umplut Ierusalimul dela un capăt la altul, afară de păcatele pe cari le -a săvîrşit şi în cari a tîrît şi pe Iuda, făcînd ce este rău înaintea Domnului.
Şi lucrul acesta s'a întîmplat din pricina mîniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe cari voia să -i lepede dinaintea Lui. Şi Zedechia s'a răsculat împotriva împăratului Babilonului.
Pe cînd vorbea el, Amaţia i -a zis: ,,Oare te-am făcut sfetnic al împăratului? Pleacă! Pentruce vrei să fii lovit?`` Proorocul a plecat, zicînd: ,,Ştiu acum că Dumnezeu a hotărît să te nimicească, pentrucă ai făcut lucrul acesta şi n'ai ascultat sfatul meu.``
Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
,,Domnul mi -a zis: ,Chiar dacă Moise şi Samuel s'ar înfăţişa înaintea Mea, tot n'aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte -l dinaintea Mea, ducă-se!
Sau sună cineva cu trîmbiţa într'o cetate, fără să se spăimînte poporul? Sau se întîmplă o nenorocire într'o cetate, fără s'o fi făcut Domnul?