TSK

TSK · 2 Samuel 14:32

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Omul a răspuns: ,,Femeia pe care mi-ai dat -o ca să fie lîngă mine, ea mi -a dat din pom şi am mîncat.``

Exod 16:3 TSK

Copiii lui Israel le-au zis: ,,Cum de n'am murit loviţi de mîna Domnului în ţara Egiptului, cînd şedeam lîngă oalele noastre cu carne, cînd mîncam pîne de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.``

Samuel s'a dus la Saul, şi Saul i -a zis: ,,Fii binecuvîntat de Domnul! Am păzit cuvîntul Domnului``.

Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvîrşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.

Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămînea scrisă înaintea Mea, zice Domnul, Dumnezeu.`

Atunci Îi vor răspunde şi ei: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?`