TSK

TSK · 2 Samuel 17:11

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Îţi voi face sămînţa ca pulberea pămîntului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pămîntului, şi sămînţa ta va putea să fie numărată.

Au ieşit, ei şi toate oştirile lor împreună cu ei, alcătuind un popor fără număr, ca nisipul care este pe marginea mării, şi avînd cai şi cară în foarte mare număr.

cînd i -a spus că împăraţia va fi luată dela casa lui Saul, şi că scaunul de domnie al lui David va fi ridicat peste Israel şi peste Iuda, dela Dan pînă la Beer-Şeba``.

Şi împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lîngă el: ,,Străbate toate seminţiile lui Israel, dela Dan pînă la Beer-Şeba; să se facă numărătoarea poporului, şi să ştiu la cît se ridică numărul lor.``

Ben-Hadad a trimes să spună lui Ahab: ,,Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, de va ajunge praful Samariei să umple mîna întregului popor care mă urmează!``

Domnul Se arată, face dreptate, şi prinde pe cel rău în lucrul mînilor lui. (Joc de instrumente. Oprire.)