Moise a zis: ,,Ah! Doamne, trimete pe cine vei vrea să trimeţi.``
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 9:13
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Şi Obadia a zis: ,,Ce păcat am săvîrşit eu, ca să dai pe robul tău în mînile lui Ahab, ca să mă omoare?
Cînd m'a răpit Duhul şi m'a luat, mergeam amărît şi mînios, şi mîna Domnului apăsa tare peste mine.
Iată, Eu vă trimet ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii, şi fără răutate ca porumbeii.
Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S'a dus la marele preot,
Am prigonit pînă la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei:
şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta dela preoţii cei mai de seamă; şi, cînd erau osîndiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor.
s'o primiţi în Domnul, într'un chip vrednic de sfinţi, şi s'o ajutaţi în orice ar avea trebuinţă de voi; căci şi ea s -a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie.
măcarcă mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentrucă lucram din neştiinţă, în necredinţă!