TSK

TSK · Faptele Apostolilor 9:27

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s'au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rînd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.

Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,

Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mînile peste Saul, şi a zis: ,,Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S'a arătat pe drumul pe care veneai, m'a trimes ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfînt.``

Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimes pe Barnaba pînă la Antiohia.

Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s'au întors din Ierusalim, luînd cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.

Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărît ca Pavel şi Barnaba, şi cîţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi presbiteri, ca să -i întrebe asupra acestei neînţelegeri.

Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, şi învăţau pe norod şi propovăduiau, cu mulţi alţii, Cuvîntul Domnului.

După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s'a arătat şi mie.

şi cînd au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, cari sînt priviţi ca stîlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mîna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.

şi pentru mine, ca, oridecîteori îmi deschid gura, să mi se dea cuvînt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei,