Domnul a zis Satanei: ,,De unde vii?`` Şi Satana a răspuns Domnului: ,,Dela cutreierarea pămîntului şi de la plimbarea pe care am făcut -o pe el.``
TSK
TSK · Efeseni 6:12
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
,,Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strîmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.
Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpînitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.
în ce priveşte judecata: fiindcă stăpînitorul lumii acesteia este judecat.
Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
să descopere în mine pe Fiul Său, ca să -L vestesc între Neamuri, îndată, n'am întrebat pe niciun om,
mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
pentruca domniile şi stăpînirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
A desbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le -a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.
Şi noi, dar, fiindcă sîntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpînirile şi puterile.