TSK

TSK · Exod 1:17

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

A treia zi, Iosif le -a zis: ,,Faceţi lucrul acesta, şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!

Şi împăratul a zis alergătorilor cari stăteau lîngă el: ,,Întoarceţi-vă, şi omorîţi pe preoţii Domnului; căci s'au învoit cu David: au ştiut bine că fuge, şi nu mi-au dat de veste.`` Dar slujitorii împăratului n'au voit să întindă mîna ca să lovească pe preoţii Domnului.

Înainte de mine, cei dintîi dregători împovărau poporul, şi luau dela el pîne şi vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n'am făcut aşa, din frică de Dumnezeu.

O, cît de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!

Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate dela rău. -

Totuş, măcarcă păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, şi au frică de El.

Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: ,,Noi n'avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus.

Osea 5:11 TSK

Efraim este asuprit, zdrobit în judecată, căci a urmat învăţăturile cari -i plăceau.

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar cari nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.

Şi dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.