Moise a zidit un altar, şi i -a pus numele ,,Domnul, steagul meu.``
TSK
TSK · Exod 27:1
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s'a sculat dis de dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui, şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
A făcut altarul pentru arderile de tot din lemn de salcîm; lungimea lui era de cinci coţi, şi lăţimea de cinci coţi; era în patru muchi, şi înălţimea lui era de trei coţi.
Să aşezi altarul pentru arderile de tot înaintea uşii locaşului cortului întîlnirii.
A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului cortului întîlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mîncare, cum poruncise lui Mosie Domnul.
În ziua aceea, Gad a venit la David, şi i -a zis: ,,Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.``
Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi preoţii şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, cu fraţii săi, s'au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
Altarul avea o vatră de patru coţi; şi din vatra altarului se înălţau patru coarne.
Noi avem un altar, din care n'au drept să mănînce ceice fac slujbă în cort.