dacă se vor coborî în ei înşişi, în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine, şi-Ţi vor face cereri în ţara celor ce -i vor duce în robie, şi vor zice: ,Am păcătuit, am săvîrşit fărădelegi, am făcut rău!`;
TSK
TSK · Ezechiel 14:6
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe cari le-ai dat robului Tău Moise să le spună: ,,Cînd veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare;
Veţi socoti ca spurcate argintul care vă acopere idolii şi aurul cu care sînt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăţie le vei arunca, şi le vei zice: ,Afară cu voi de aici!`
,,Pentruce dar poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruiesc în înşelătorie, şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu?
Aud pe Efraim bocindu-se: ,M'ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu!
De ce să se plîngă omul cît trăieşte? Ficare să se plîngă mai bine de păcatele lui!
De aceea vorbeşte-le, şi spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Orice om din casa lui Israel, care îşi poartă idolii în inimă, şi care îşi pironeşte privirile spre ceeace l -a făcut să cadă în nelegiuirea lui-dacă va veni să vorbească proorocului, -Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulţimei idolilor lui,
De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi abateţi-vă dela toate fărădlegile voastre, pentruca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire.
Întoarce-te, Israele, la Domnul, Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta.
Şi a trimes să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: ,,Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste nimic, să nu pască, şi nici să nu bea apă deloc!
Nu fiţi ca părinţii voştri, cărora le vorbeau proorocii de mai înainte, zicînd: ...Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ...Întoarceţi-vă dela căile voastre cele rele, dela faptele voastre cele rele!... Dar n'au ascultat şi n'au lut aminte la Mine, zice Domnul.``
Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare,
Ci am propovăduit întîi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mînile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!