TSK

TSK · Ezechiel 16:46

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei sau Ţoarului, şi s'au aşezat în linie de bătae împotriva lor, în valea Sidim,

Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer.

la vederea pucioasei, sării, şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămînţă, nici rod, nici o iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe cari le -a nimicit Domnul, în mînia şi urgia Lui, -

Isaia 1:9 TSK

De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.

Şi cu toate că a văzut că M'am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţenie, totuş soru-sa, vicleana Iuda, nu s'a temut, ci s'a dus să curvească la fel.

Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decît păcatul Sodomei, care a fost nimicită într'o clipă, fără să fi pus cineva mîna pe ea.

Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu că sora ta Sodoma, şi fiicele ei n'au făcut ce aţi făcut voi, tu şi fiicele tale.

Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei, şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor,

Cea mai mare se chema Ohola, şi sora ei Oholiba. Erau ale Mele, şi au născut fii şi fiice.`` Ohola este Samaria; Oholiba este Ierusalimul.

Ai mers pe calea sorei tale, deaceea, şi Eu îţi pun potirul ei în mînă.

Osea 11:8 TSK

,,Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se sbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!

Mica 1:5 TSK

Şi toate acestea din pricina nelegiuirii lui Iacov, din pricina păcatelor casei lui Israel! Dar care este nelegiuirea lui Iacov? Nu este oare Samaria? Şi care este păcatul lui Iuda? Nu este oare Ierusalimul?...

dacă a osîndit El la peire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,

Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă ,,Sodoma`` şi ,,Egipt``, unde a fost răstignit şi Domnul lor.