TSK

TSK · Ezechiel 16:60

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Atunci Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu cu Isaac şi de legămîntul Meu cu Avraam, şi Îmi voi aduce aminte de ţară.

Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuş El a făcut cu mine un legămînt vecinic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mîntuirea şi bucuria mea?

El Îşi aduce aminte totdeauna de legămîntul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om,

Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăş pe Israel, şi -i va aduce iarăş la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei, şi se vor uni cu casa lui Iacov.

Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor, şi voi încheia cu ei un legămînt vecinic.

,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou.

,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă puteţi să rupeţi legămîntul Meu cu ziua, şi legămîntul Meu cu noaptea, aşa încît ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor,

Cînd am trecut Eu pe lîngă tine, M'am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoprit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legămînt cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!

Osea 2:15 TSK

Acolo, îi voi da iarăş viile, şi valea Acor i -o voi preface într'o uşă de nădejde, şi acolo, va cînta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua cînd s'a suit din ţara Egiptului.

Luca 1:72 TSK

Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri, şi Îşi aduce aminte de legămîntul Lui cel sfînt,

de Isus, Mijlocitorul legămîntului celui nou, şi de sîngele stropirii, care vorbeşte mai bine decît sîngele lui Abel.