Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileia, toată ţara lui Neftali, şi pe locuitori i -a dus în prinsoare în Asiria.
TSK
TSK · Ezechiel 23:9
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
pînă ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi prooroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas pînă în ziua de azi.
Dumnezeul lui Israel a aţîţat duhul lui Pul, împăratul Asiriei, şi duhul lui Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei; şi Tilgat-Pilneser a luat robi pe Rubeniţi, Gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase şi i -a dus la Halah, la Habor, la Hara şi la rîul Gozan, unde au rămas pînă în ziua de azi.
Nu se vor mai întoarce în ţara Egiptului; dar Asirianul va fi împăratul lor, pentrucă n'au voit să se întoarcă la Mine.
Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i -o vor mînca, şi o vor arde cu foc.