TSK

TSK · Ezechiel 33:24

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Tu ai găsit inima lui credincioasă înainta Ta, ai făcut legămînt cu el, şi ai făgăduit că vei da seminţei lui ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Iebusiţilor şi Ghirgasiţilor. Şi Ţi-ai ţinut cuvîntul, căci eşti drept.

Dar Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat în ţara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe ceice n'aveau nimic; şi le -a dat atunci vii şi ogoare.

Totuş ia vreo cîţiva peri din ei, şi strînge -i în poalele hainei tale.

De aceea spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pe viaţa Mea, că ceice locuiesc în aceste dărîmături vor cădea ucişi de sabie; pe ceice sînt pe cîmp îi voi da de mîncare fiarelor; iar ceice sînt în întărituri şi în peşteri vor muri de ciumă.

de aceea, munţi ai lui Israel, ascultaţi Cuvîntul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu munţilor şi dealurilor, rîurilor şi văilor, dărîmăturilor pustii şi cetăţilor părăsite, cari au ajuns de prada şi de rîsul celorlalte neamuri din prejur;

Matei 3:9 TSK

Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

Ioan 8:33 TSK

Ei I-au răspuns: ,,Noi sîntem sămînţa lui Avraam, şi n'am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: ,Veţi fi slobozi!``

Din ţara aceea nu i -a dat nimic în stăpînire, nici măcar o palmă de loc, ci i -a făgăduit că i -o va da în stăpînire lui, şi seminţei lui după el, măcar că n'avea niciun copil.

şi, măcar că sînt sămînţa lui Avraam, nu toţi sînt copiii lui Avraam; ci este scris: ,,În Isaac vei avea o sămînţă, care-ţi va purta numele.``