TSK

TSK · Ezra 9:14

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi -i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.``

,,Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi -i voi topi într'o clipă!`` Ei au căzut cu feţele la pămînt;

Lasă-mă să -i nimicesc şi să le şterg numele de subt ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decît poporul acesta.``

şi voi să nu încheiaţi legămînt cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.` Dar voi n'aţi ascultat de glasul Meu. Pentruce aţi făcut lucrul acesta?

Ezra 9:8 TSK

Şi totuş Domnul, Dumnezeul nostru, S'a îndurat de noi, lăsîndu-ne cîţiva oameni scăpaţi, şi dîndu-ne un adăpost în locul Lui cel sfînt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre.

Oare n'au lucrat aşa părinţii voştri, şi nu din pricina aceasta a trimes Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mînia Lui împotriva lui Israel, pîngărind Sabatul!``

Şi acum trebuie să auzim despre voi că săvîrşiţi o nelegiuire atît de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru, luînd neveste străine?``

Aţi uitat nelegiuirile părinţilor voştri, nelegiuirile împăraţilor lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre şi nelegiuirile nevestelor voastre, săvîrşite în ţara lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?

Dar voi lăsa cîteva rămăşiţe dintre voi, cari vor scăpa de sabie printre neamuri, cînd veţi fi risipiţi în felurite ţări.

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?