TSK

TSK · Galateni 4:5

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Pentru că nici Fiul omului n'a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.``

Ioan 1:12 TSK

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.

Ei sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,

Căci toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.

Spuneţi-mi voi, cari voiţi să fiţi supt Lege, n'ascultaţi voi Legea?

În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său,

El ne -a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne -a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,

Evrei 1:3 TSK

El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,

Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemaţi, să capete vecinica moştenire, care le -a fost făgăduită.

Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorît în trup , dar a fost înviat în duh,

Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrînilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cîntarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, cari fuseseră răscumpăraţi de pe pămînt.