,,Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v'am purtat pe aripi de vultur şi v'am adus aici la Mine.
TSK
TSK · Hagai 2:5
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într'un glas: ,,Vom face tot ce a zis Domnul.``
Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel, şi voi fi Dumnezeul lor.
Îndată Moise s'a plecat pînă la pămînt şi s'a închinat.
Domnul S'a pogorît în nor, şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el, şi l -a pus peste cei şaptezeci de bătrîni. Şi de îndată ce duhul s'a aşezat peste ei, au început să proorocească; dar după aceea n'au mai proorocit.
Domnul a zis lui Iosua: ,,Nu te teme, şi nu te spăimînta! Ia cu tine pe toţi oamenii de război, scoală-te, suie-te împotriva cetăţii Ai. Iată că îţi dau în mînile tale pe împăratul din Ai şi pe poporul lui, cetatea lui şi ţara lui.
Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v'o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi; mîne, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!``
I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin Duhul tău, prin prooroci, şi tot n'au luat aminte. Atunci i-ai dat în mînile unor popoare străine.
nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
Atunci poporul Său şi -a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise, şi a zis: ,,Unde este Acela, care i -a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfînt;
După cum aţi fost un blestem între neamuri, casa lui Iuda şi casa lui Israel, tot astfel vă voi mîntui, şi veţi fi o binecuvîntare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mînile!``
Dar îngerul a luat cuvîntul, şi a zis femeilor: ,,Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit.
şi mi -a zis: ,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi -a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.``