TSK

TSK · Evrei 4:3

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

De aceea am jurat în mînia Mea: ,,Nu vom intra în odihna Mea!``

Aşa vorbeşte Domnul: ,,Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi cari sînt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!`` Dar ei răspund: ,,Nu vrem să umblăm pe ele!``

ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ,,Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse dela facerea lumii.``

În El, Dumnezeu ne -a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui,

Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită dela început,

El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfîrşitul vremurilor pentru voi,