Rebeca a zis lui Isaac: ,,M'am scîrbit de viaţă, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?``
TSK
TSK · Isaia 15:4
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Sihon n'a îngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a strîns tot poporul, şi a ieşit înaintea lui Israel, în pustie. A venit la Iahaţ, şi s'a luptat împotriva lui Israel.
Sihon ne -a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră, la Iahaţ.
Dar Sihon n'a avut încredere în Israel, ca să -l lase să treacă pe ţinutul lui; şi -a strîns tot poporul, a tăbărît la Iahat, şi a luptat împotriva lui Israel.
Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
căci cîmpiile Hesbonului lîncezesc; stăpînii neamurilor au sfărîmat butucii viei din Sibma, cari se întindeau pînă la Iaezer, şi se încîlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.
Pentruce am ieşit din pîntecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere, şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine?
Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decît să trăiesc!``
În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n'o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.