Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărîmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe.
TSK
TSK · Ieremia 32:29
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Cetăţile Tale cele sfinte sînt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul o pustietate!
Copiii strîng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frămîntă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie.``
Casele Ierusalimului, şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperişul cărora se aducea tămîie întregei oştiri a cerurilor, şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei!``
Dar dacă un popor sau o împărăţie nu se va supune lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi nu-şi va pleca grumazul supt jugul împăratului Babilonului, voi pedepsi pe poporul acela cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, zice Domnul, pînă îl voi nimici prin mîna lui.
,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Iată ce să spuneţi împăratului lui Iuda, care v'a trimes la Mine să Mă întrebaţi: ,Iată că oastea lui Faraon, care pornise să vă ajute, se întoarce în ţara ei, în Egipt;
Haldeii au ars cu foc casa împăratului şi casele poporului, şi au dărîmat zidurile Ierusalimului.
Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Voi şi nevestele voastre aţi mărturisit cu gurile voastre şi aţi împlinit cu mînile voastre ce spuneţi: ,Vrem să împlinim juruinţele pe cari le-am făcut, să aducem tămîie împărătesei cerului, şi să -i turnăm jertfe de băutură!`
El a ars casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.
Adunarea le va ucide cu pietre, şi le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide fiii şi fiicele lor, şi le vor arde casele cu foc.