cari zic văzătorilor: ,Să nu vedeţi!` şi proorocilor: ,Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite!
TSK
TSK · Ieremia 7:8
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
,,Eu am zis: ,Ah! Doamne, Dumnezeule! Ai înşelat în adevăr pe poporul acesta şi Ierusalimul, cînd ai zis: ,Veţi avea pace!` Şi totuş sabia le ameninţă viaţa.
Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicînd: ,Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!`
Iată-ţi soarta, partea pe care ţi -o măsor, zice Domnul, pentrucă M'ai uitat, şi ţi-ai pus încrederea în minciună.
Dar în proorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sînt preacurvari, trăiesc în minciună; întăresc mînile celor răi, aşa că nici unul nu se mai întoarce dela răutatea lui; toţi sînt înaintea Mea ca Sodoma, şi locuitorii Ierusalimului ca Gomora.``
,,Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, cari le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu, cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimes Eu, nu Eu le-am dat poruncă, şi nu sînt de niciun folos poporului acestuia, zice Domnul.``