Aşa se întîmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu, şi nădejdea celui nelegiuit va peri.
TSK
TSK · Iov 27:8
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Chiar şi lucrul acesta poate sluji la scăparea mea, căci un nelegiuit nu îndrăzneşte să vină înaintea Lui.
biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
Păcătoşii sînt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, cari zic: ,,Cine din noi va putea să rămînă lîngă un foc mistuitor?`` ,,Cine din noi va putea să rămînă lîngă nişte flacări vecinice?``
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu -i lăsaţi să intre.
Şi ce ar folosi un om să cîştige toată lumea, dacă s'ar prăpădi sau s'ar pierde pe sine însuş?
Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, cari cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare.